La multi ani !

:*

Lectia 2 : lonelyness

Cei mai multi oameni se sperie de singuratate. Chiar si eu. Acestia se simt incapabili sa traiasca fara un partener, sunt incapabili sa fie fericiti singuri si spera (absurd) ca singuratatea lor va disparea cand vor trai cu cineva sau cu ceva, fie in gand sau realitate. Insa doi oameni nefericiti nu vor putea fi niciodata fericiti doar pentru faptul ca traiesc impreuna, sau ca, comunica. In primul rand, ar aparea frica de a-l pierde din nou pe celalalt. Frica nu este un fundament al iubirii, prieteniei si convietuirii adevarate. 

A fi singur este o sarcina pe care fiecare om si-o impune la un moment dat, de care nu poate scapa, pe care trebuie sa o rezolve. Acest lucru nu inseamna sa devenim eremiti sau si mai singuratici. Starea de a fi singur nu este chinuitoare (iarasi absurd) sau egala cu izolarea, acest lucru intr-un fel sau altul sunand un pic logic. Atunci cand stapanesti ''arta'' de a fi singur inseamna ca ai o constiinta deschisa, o fiintare totala in unul singur, adica in tine. In aceasta constiinta esti legat de ceilalti si, prin aceasta, de intreg, intr-un mod foarte intens, care nu vine din gandire, ci cuprinde toate domeniile fiintei personale. Abia atunci poti fi autonom, pentru ca ciudat sau nu, prin singuratate ne autucunoastem. 

Paradoxal sau nu, partenerul ideal il poti si in mod sigur il vei intalni abia in momentul cand tu insuti vei deveni un partener ideal. Marea iubire o vei descoperi abia in momentul in care ai ajuns la stadiul sa te iubesti si sa te accepti pe tine insuti, pentru ceea ce esti si faci.

Sensul unui parteneriat incheiat in scop de bizniss spiritual, este ca celalalt sa ma confrunte cu lipsurile mele, cu scopul de a-mi arata unde nu sunt complet sanatos. Confruntarea cu celalalt, langa care raman, pentru ca il iubesc, ar trebui sa ma duca pana la urma la mine insumi. Astfel, partenerul pe care il am este partenerul ideal pentru mine. Si eu pentru el, desigur. Si, impreuna parcurgem un drum catre noi insine, dar intr-un format unic si duplicitar in acelasi timp, in cuplu. Cel mai mare noroc nu este sa primesc cat se poate de multa dragoste de la partenerul meu, ci sa imi optimizez propria capacitate de a primi si de a darui iubire. Atata vreme cat eu insumi nu iubesc, sufletul meu este gol. De aceea, scopul unui bizniss spiritual nu este perechea plina de iubire impreuna cu toata suita de stereotipii cretinoide, aceia cu ''eu ! iubito! nu pot trai fara tine ! '' etc. In cazul ideal este intregul format din doi oameni, care prin celalalt se descopera pe sine si care cu celalalt au devenit ''vindecati'' de cutumele vietii. Si astfel ajung sa numai aibe nevoie unul de celalalt pentru ca, toate aspectele celuilalt ai fost incluse in sine.