We all know Barbara Streisand :)

Da. N-am cum. Adica am cum dar am ales calea asta. :D.Despre ce e vorba maine-poimaine...acum mi-e lene, somn si un pic de foame.

Azi numai scriu...

Perfect ! Scriu acest ultim post, pentru mine, pentru sufletul meu si il pot identifica ca un post de recunostinta fata de sine. Inchid blogul din varii motive, nu stau sa enumar acum. Din cauza unor situatii am ajuns la decizia de a inchide acest blog, macar pentru o perioada, daca nu definitiv si poate fi considerata cu inchiderea blogului si o inchidere in sine, pentru ceva vreme. Trebuie sa ma gandesc, sa pun in ordine ce a mai ramas de pus, sa stau jos o perioada.Depinde de...nimic. Nu depinde de nimic daca o sa dureze o zi, doua, o luna, un an, zece ani sau poate toata viata aceasta revizuire totala a mea.Timpul e naspaca se duce, nu asteapta pe nimeni (sau cel putin asa credem)...Acum ce o fi asa va fi, cum scrie la manual ''aia e''. Sper ca o sa fie bine pentru toata lumea, deocamdata nu este (cel putin pentru mine) si da, intr-un final pot sa zic, ca azi numai scriu... :) 

Atat

Bine pa...:) 

Posibil

...sa renunt la blog. :D ma mai gandesc.

Facem Frumos :)

Ce chestie...E diferit. E diferit fata de alte postari. Si este diferit dintr-un singur motiv. Pentru ca vreau, pot si il voi face diferit. Incepe cam asa : 

Seara, in holul casei mele in fata oglinzii. Ma uit prelung in interiorul ei si observ un tanar adolescent, demult trecut de perioada oribila a cosurilor care aparent imbracat deosebit (atentie, nu elegant) se pregateste de un eveniment. 

Cu atentie isi verifica buzunarele de la jacheta, de la jeansi si de la camasa. Cu un gest scurt aprobator acesta confirma ca totul e ok si poate pleca. Lejer, relaxat si asta doar intr-un univers paralel, pleaca luandu-si la revedere de la parinti. Iese. 

Ajunge la masina cu care trebuia sa ajunga la locatia evenimentului. 

Coboara cu o oarecare crispare in pas, dar coboara. Merge catre intrare. Inauntru agitatie mare...

Can i talk to you for a minute?

Love. Un cuvant, deocamdata. Dar totusi ce inseamna acest cuvant? O idee, nu, n-are cum, doar e un cuvant. Atunci poate un fapt, hmm, nu, nici asta. Sau ar putea fi oare ceva interesant dar neinteles de nimeni si doar curtat din gura in gura, din vorba in vorba, fraza cu fraza, propozitie cu propozitie fara ca emitentul sa aiba habar macar ce semnifica acest sentiment pe care el vanjos pretinde ca il cunoaste, ca l-a experimentat ba chiar dupa caz ca si in acele clipe simte asa ceva pentru cineva. Deh, ce interesant. Dar cred ca pot considera ca acel baiat\fata care pretinde acele lucruri este doar un simplu naiv impiedicat al vietii care crede in ceva ce nu vede dar totusi crede. Si de ce crede...Asta e o intrebare la care nu pot si nu stiu sa raspund. 

Va spun drept...Si eu ma laudam candva ca iubesc, sau ca am iubit sau mai stiu eu ce. Cu totii avem perioadele noastre de medici, psihologi, profesori, zmei, zane\printese etc. in care aproape ca scoatem din biblioteca enciclopedia ca sa aratam ca spusele noastre au baze solide, cercetate de profesionisti. Asa e. 

De fapt iubirea...nici macar ceva abstract nu este. Nu e o pictura, o melodie, o meserie, arta, destin sau simple bule de aer. Nu. Nu se identifica cu nimic din toate astea. 

Pe pamantul asta asa cum este el crud, violent si nemilos cu cei slabi, eu cred ca asa ceva rareori spre deloc poate exista. Traim cu impresii dar nu experimentam cu adevarat fenomenul. Este o diferenta. Si totusi, in unitatile de masura sentimentale umane iubirea s-ar putea masura in...metri cubi? Nu..Poate in centimetri patrati? Nu, nici asta... AAA..da, uitasem. Se masoara in...nimic :) . Nu exista unitati de masura, nu exista bareme, nu exista sisteme de referinta. E unica prin firea si natura ei.

Dar hai fie. Omul. Ajunge sa spuna (in zilele noastre destul de usor si pueril) ''Te iubesc'' X. Ok. A spus. Asta inseamna ca si crede ce spune? Sau ca simte? Sau ca pur si simplu a spus ca sa fie spus? Fiecare stie care e treaba cu el. Dar eu cred asa. Fie o situatie ipotetica in care doi oameni chiar s-au atasat asa de tare unul de altul incat si-ar da viata blablabla..Ce iubeste fiecare? Nu se iubesc intre ei..Poate suna absurd ce spun dar narcisismul face parte din gena umana primara, la fel ca si alte sentimente. Nu ai cum sa iubesti un strain mai mult decat pe tine. E imposibil si incalca Legea Naturala. Da. Atunci cand iubeste, acela de fapt iubeste diferentele ei\lui pe care el nu le are, parti pe care acesta le-a avut sau a dorit sa le aibe, sa le dezvolte (de caracter, comportament etc.) sa le descopere. Si asa cei doi parteneri duc o viata fericita impreuna datorita diferentelor si ideilor multiple ce le au. Si totusi, dureaza cam o viata de om sa descoperi un alt om...

E frumos cand vezi cum se invarte acul dar si mai frumos este cand inveti sa il ignori sau sa sti ca maine la ora 2 va arata ora 2...asta daca are baterii :)

Revin cu o continuare...

2011 si...un rahat

Ehee, ohoo, ihii si asa mai departe cu onomatopeele idioate. Da, a venit anul nou, 2011 mai exact. Nu e vrajeala, nu v-au mintit vecinii chiar a fost revelionul. Asadar si prin urmare s-a mai dus dracului inca un an. 

Bine-bine dar treaba sta cam asa. Cum trece timpu', cum se impute si rahatu mai tare. Cum trece timpu' cum se duce si varsta (cica creste) si da cum trece timpu' cum se duc si anii astia...Uni zic ca sunt misto si constructivi. Eu zic ca pana acu' sunt naspa si foarte foarte distructivi :) . Dar, fiecare cu parerea lui... Mama si tata...Pai mama si tata au trai tsi ei anii astia, dar problema e ca erau alte vremuri. Pe atunci nu prea aveai telefon sa suni baietii in caz de scandal, nu prea aveai mess sa stai sa conversezi cu lumea, nu prea aveai multe (cam majoritatea chestiilor) pe care in ziua de azi le consideram banale si fara de care am fi niste oameni morti...Asta e : timpu' trece, oamenii trec dar spiritul ramane acelasi. Oricat am incerca sa negam cum suntem noi elevati, civilizati si evoluati, oricat...tot nu merge. 

Anu'...s-a dus si 2010. Eu personal ma bucur ca s-a dus. Altii...nu stiu. Poate uni au castigat la loto, poate si-au luat masina, poate au terminat liceul si poate altii au multe motive de tristeste ca s-a dus si uni ca mine, au motive de bucurie ca s-a dus. Problema e ca avem unul nou, un an. Dar ce facem? Adica tare imi e ca tam nisam diferenta prea mare n-o sa fie...Si numai pot cu cretinismele alea cu ''haideti, haideti sa fim pozitivi, sa gandim spre binele umanitatii etc. etc. etc.'' numai pot cu astea. Textele si cliseele astea sunt pentru copii din clasa I la ora de dirigentie cu o invatatoare comunista si inchisa la minte, deci nu pentru oameni cat de cat zdraveni la cap . Acum nu zic, ca toti ceilalti sunt nebuni, nu. Dar restu cu restu si eu cu mine, adica cei cu  ganditu' pozitiv si eu cu gandirea mea asta ''inadecvata'' bine-bine. Apucam sa vedem care crapa primul...

2011. N-am asteptari. Chiar nimic si nici nu ma gandesc la ceva anume, n-am o dorinta, n-am un motiv de bucurie, n-am nimic.  Doar vise, vise, vise si iar vise. Si, stiu ca cei cu vise multe se pierd in ele si nu reusesc in final sa indeplineasca nici macar unul. Dar macar le am si ma anima in vremurile astea de cacat. Macar atat sa fac si eu. 

Despre dragoste nu am de gand sa vorbesc pentru ca nu am chef si nu am multe povestiri misto si siropoase :). Doar...Pot sa zic doar ca dragostea momentan, pentru mine e o carte inchisa cu cheia, aruncata sub pat, bagata intr-o cutie si ea la randul ei inchisa cu o cheie pe care numai stiu unde am pus-o si sincer sa fiu...nici nu prea vreau sau ma chinui sa imi aduc aminte unde este. 

Bani. Ii faci sau nu ii faci. Aici e simplu. Banii niciodata nu vin, se fac. Asta e clar... iar uni idioti sa bage pe teletext la loto...

Scoala. Caterinca, nimic mai mult. Aaa si niste profi si ore de curs...

Depresia. Este. Mai putin dar este. De ce? Pai...a venit anul nou :)) ...hai ca e bine (ahamz).

Si ca o concluzie prematura pentru mine personal, o sa fie bine si nu prea. Acum fiecare cu ale lui. Tu cu ale tale, eu cu ale mele, el cu ale lui. Ca la urma urmei in viata, ne nastem singuri, murim singuri. Nu e trist, e o simpla realitate dura. Pe curand...